Istoricul Paul Cornea s-a stins din viață la 94 de ani: „Am încercat să VINDEC rănile sufletului CITIND, ascultînd MUZICĂ, îngropându-mă în lucrări de SPECIALITATE”

Istoricul Paul Cornea s-a stins din viață la 94 de ani: Am încercat să VINDEC rănile sufletului CITIND, ascultînd MUZICĂ, îngropându-mă în lucrări de SPECIALITATE
Publicat: 07/10/2018, 16:41

„Anunț cu multă durere moartea tatălui meu, profesorul Paul Cornea, la vârsta de 95 de ani. Fie-i țărâna ușoară!”, a scris fiul profesorului, Andrei Cornea, pe Facebook.

Licențiat în litere și filosofie (1948), din 1949 și-a început cariera didactică la Facultatea de Litere a Universității din București, unde a obținut titlul de doctor în filologie (1971).

Paralel cu activitatea universitară, între 1952 și 1964 a fost director general în Ministerul Culturii, a condus succesiv Direcția Teatrelor și Instituțiilor Muzicale, Direcția Generală a Editurilor, Studioul Cinematografic București, a fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, ultima sa încadrare aici fiind aceea de șef de sector.

„Alții își caută în comentariul aplicat al evenimentelor diurne ori în invenția de ficțiuni un transfer imaginar din lumea noastră desvrăjită, plină de mizerii, griji și nesăbuinți. Eu am încercat să-mi vindec rănile sufletului citind, ascultînd muzică, văzînd filme, îndeosebi poate, îngropîndu-mă în lucrări de specialitate. La drept vorbind, n-a fost vorba, în cazul meu, de o opțiune, ci mai degrabă de-o determinare interioară”, spunea Cornea într-un interviu acordat revistei România Literară.

După 1990, a fost secretar de stat în Ministerul Învățământului (ianuarie-iunie 1990), șef de catedră și decan al Facultății de Litere (1990-1996); Profesor emerit la Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Este unul dintre cei mai importanți interpreți ai fenomenului literar, autorul a numeroase lucrări în domenii precum teoria și istoria literaturii, critică literară, literatură comparată, specialist în perioada preromantismului românesc și a romantismului. Inițiază și conduce (din 1967) seria de Documente și manuscrise literare.

A coordonat volumul Reviste literare românești în secolul al XIX-lea și Structuri tematice și retorico-stilistice în romantismul românesc (1979).

Membru în biroul executiv al Societății de Științe Filologice din România, din 1990 a fost vicepreședintele acesteia. Membru al Asociației Internaționale de Literatură Comparată, din 1985 a făcut parte din comitetul de coordonare, din 1991 din comitetul executiv, iar între 1994 și 1997 a îndeplinit funcția de vicepreședinte.

De la fondarea ei în 1997, a fost președintele Asociației de Literatură Comparată din România. A participat la numeroase congrese ale AILC (Bordeaux, Montreal, Budapesta, Innsbruck, New York, Paris, Munchen, Edmonton și Leiden), fiind ales și președinte al comisiei de experți pentru organizarea congresului de la Pretoria (2000). A fost distins cu „Palmes Academique”, cu gradul de Officier (1997). A făcut parte din Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (2009-2012).

A fost răsplătit cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei (1972) și Premiul Asociației Scriitorilor din București (1973). În 2009, a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor pe 2008, cu volumul Delimitări și ipoteze.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizia venită marți, 19 Noiembrie
Raționalizarea pâinii. Primul oraș care i s-a opus lui Ceaușescu. S-a tras cu arme automate
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un...